Ironia în sinea ei are multe înțelesuri și de multe ori acest cuvânt e folosit greșit (poate și ce vă …
mi-am instalat mIRC-u’
Vineri, 25 Iunie 2010
În spirit nostalgic al vremurilor de demult, adică de aproximativ acum 6-7 ani am făcut acest gest (cugetat de această dată). Am intrat pe (prin) toate canalele pe care le ştiam şi în pofida aşteptărilor am rămas şocat. #romania avea doar 150 de useri on-line, iar toate celelalte canale pe care le ştiam s-au desfiinţat.
Obijnuiam să mircuiesc chiar şi nopţi întregi, iar asta s-a întâmplat o perioadă destul de lungă de timp, însă când a apărut Yahoo! Messenger am renunţat la sportul ăsta, care pe atunci era destul de practicat să zic aşa…
Ce îmi aduc aminte e că niciodată nu am reuşit să trimit o poză prin mIRC deşi de primit am primit o grămadă, sau că mereu stăteam cel puţin 5 minute să mă conectez că până găseai serveru’, până iţi alegeai nick (şi mereu era luat ăla pe care-l vroiai tu) trecea timpul.
L.E. Dacă mai ţineţi minte erau canale cu trivia pe care erau nişte unii care ştiau întrbările şi implicit răspunsurile pe derost şi jucau de foame
snoop dogg și poveștile de crăciun
Posted on Decembrie 14, 2011
Omul cu un milion de fețe. L-am văzut și cântând house într-un videoclip unde culoarea predominantă era roz, l-am văzut …
ce înseamnă puya cu adevărat
Posted on Decembrie 13, 2011
Puteți să vă convingeți că e adevărat, doar clickuind aici.
moș crăciun se pregătește
Posted on Decembrie 11, 2011
Anu’ ăsta e criza și mai mare, dar moșu’ nu se dă bătut, el oricum vine la toți copiii cuminți …


Asta este… mIRC-ul a fost la moda o perioada, pe urma a fist messu’, pe urma haifaivu, acuma e feisbucu… sa vedem ce o’ urma…
dupa haifaiv,feisbucul urmeaza blogul meu
) pun un chat acolo ( 2.000.000 user on
) )
eh, pe vremuri mIRC-ul la capitolul asta rupea tot .. s-a dus, nu mai e ceea ce a fost
Ce vremuri erau… mirc… aveam cu colegii din facultate canal
asa cum lai instalat tot asa dezistaleazal.
)
Acum se mai foloseste mircu doar pentru a aduce playeri ca sa joci un meci de 5v5 la counter-strike =))
Niciodata nu mi-a placut mircul
)
mirc :X
nu mi-a placut:|.
Am prins si eu putin mIRC
) Acuma mai vezi un avatar,un hi5,o ceva..dar atunci iti dadeai blind date la fix in fata la cofetarie
Bravos, pe vremurile mele, mIRC-ul era baza, Yahoo! Messenger nici nu scosese capul. Si da, multe blind date-uri s-au incercat, prea putine s-au concretizat in ceva mai mult decat o prima si ultima intrevedere. Vremuri bune, totusi.
[...] să trimit această leapșă către: Roxy, Liviu Roman, bibabum, Zoly, Pricop Cătălin Tags: Idei, leapșa, președinte, [...]
miRC..vaiii de cand n-am mai intrat pe el!
))
Pe undetnet? Eu mi-am frecat 2 ani din viata pe RomaniaIRC, devenisem obsedata, ne facusem un grup cu care vorbeam mereu. Singurul lucru bun este ca si acum pastrez legatura cu unii din ei.
Trivia was kind of fun…
Dar intr-adevar, o strica faptul ca unii invatau raspunsuriole pe de rost; nu mai era de cultura geenrala competitia.