recesiune în lumea blogurilor? #2
Am scris acum ceva vreme acest articol. Azi m-am gândit să dau o raită prin toate blogurile pe care le cunosc și mai rămăseseră de la prima constatare că recesiunea a lovit și lumea blogurilor, ocazie cu care am realizat că au dispărut aproximativ 70% din ele. Lucru rău, pentru că fiecare avea farmecul său. Nici eu nu pot să spun că am fost prea activ în ultima vreme însă blogul tot nu l-am lăsat baltă. Adevărat că am postat și la 10 zile un articol, dar uite că mă apropii de 2 ani de activitate, în aproximativ o lună o să ating această „performanță”. Zic „performanță” deoarece eu mă plictisesc rapid de obicei, dar blogul m-a ținut ocupat 2 ani.
În fine, sper că n-o să mai dispară și alte bloguri. Baftă la scris.
ce se mai scrie pe bloguri
E aproape trei noaptea și n-am somn, iarăși! E mai nașpa că mâine am treabă și trebuie să mă trezesc de dimineață, pe la opt mai exact. Mi-am decalat programu’ de somn și nu e bine, însă asta e o altă poveste, acum vreau să scriu despre altceva.
Ideea e că, dacă tot n-am somn am zis să mai colind puțin blogurile. Citesc și râd, de fiecare dată când intru pe blogurile celor neinspirați. Eu nu înțeleg de ce trebuie sa publici ceva când nu ai ce publica, de ce trebuie sa faci articole de umplutura?
Mâ gândesc că și asta e un fel de compromis sau ceva. Într-un fel nu vrei sa-ți lași citiorii să aștepte un articol, dar s-ar putea să nu te mai citească a doua oară, dacă li se pare ca scri doar articole de umplutură. Aș putea veni și cu exemple, dar consider că nu are niciun rost.
Până la urmă fiecare face ce vrea. Eu cred că mă bag la somn.
recesiune în lumea blogurilor?
Nu prea am timp, dar scriu cât de des pot pe blog, și o fac în continuare pentru că îmi place (a se observa absența oricărui tip de reclamă care ar putea aduce profit). Sunt multe bloguri care-mi plac, cu autori care știu să scrie pe înțelesul tuturor problemele, ideile, părerile și/sau convingerile lor, în care și cu care, de cele mai multe ori mă regăsesc și sunt de acord.
Din păcate în ultima vreme au renunțat mulți la blog și în aproape toate cazurile nu au lasat scris pe blog motivul pentru care nu își mai dedică timp scrisului. Nu știu dacă ați observat dar au dispărut o grămadă de bloguri bune. Se creează pe fiecare zi noi bloguri, însă puține reușesc să fie interesante și extrem de puține să fie întreținute cu articole zilnic.
Citeam pe un blog că motivul principal pentru care se închid o mare parte din bloguri este cel financiar, după care urmează ideea de maturizare sau înaintare în vârstă și pe ultimul loc lipsa timpului. Pentru mine, varianta financiară pica din prima pentru că sunt o grămadă de platforme gratuite (gen wordpress, blogspot etc.), nu cred nici în faptul că pe blog poți scrie doar până la o anumită vârstă sau după o anumită vârstă.. deci cel mai plauzibil motiv ar fi cel al lipsei timpului, însă 20 minute la 2 zile eu cred că îți poți face timp pentru blog.
Cel mai probabil, plictiseala desființează blogurile, nu?
UPDATE: Mă gândesc că poate cei care s-au lăsat de blogging au vazut articolul ăsta.
temă nouă (s-a-nvechit)
Cred că era și timpu’ să-mi schimb tema de pe blog și dacă tot e în tendințe să ai profil pe facebook m-am gândit să-mi fac blogul să arate ca un profil de facebook deoarece site-ul cu pricina nu-l folosesc deși am cont.
Așa că, după vreo câteva ore de editări & stuff arată, și anume, cum puteți observa.
E tare tema? Cel puțin interesantă? Să-mi pun vechea temă înapoi?
UPDATE! Deja au pus mai mulți tema asta și nu mi se mai pare interesantă. Mi-am pus vechea temă înapoi, însă o să o schimb cât de curând cu una care să-mi placă mult.
presa românească
Azi mi-am achiziționat vreo 4 ziare că eram plictisit și decât să mă uit o oră pe geam, adică timpu’ care trece de când plec din Pitești până ajung în Vâlcea, am zis să citesc ce mai scrie presa. Am luat Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei și Gândul. Le-am răsfoit în aproximativ 5 minute pe toate și n-am găsit niciun subiect interesant la care să mă opresc și care să-mi captiveze atenția sau să-mi stârnească curiozitatea să-l studiez.
Subiecte de umplutură, teme absolut derizorii și insipide, lipsite de esență și foarte neinteresante. Cel puțin ăia de la Evenimentul Zilei (pupincuriști de fel) au scris despre cât de tare e Băsescu că a remanierat miniștrii și ce decizii bune ia el mereu pentru această minunată țară (deja când am ajuns la subiectul ăsta am închis ziarul, și cu greu m-am abținut să nu-l rup, aventual să-i mai dau și foc).
În concluzie, decât să citesc ziarele din rromânia, mai bine citesc bloguri.



Comentarii recente